Nu apuc sa termin fraza ca ma prinde din urma si ma ridica in brate. Ah, muntele. Ce frumos se vede totul de la 2000 de metrii. Si ce aer curat, chiar daca un pic cam rece. E sfarsit de septembrie, dar soarele nu si-a pierdut inca stralucirea de peste vara si pielea mea creola se vede atat de frumos. Te uiti la mine si imi zambesti, asa cum numai tu stii sa o faci. Te vad fericit. Ma bucur ca s-a incheiat campionatul si nu te mai duci la curse, chiar daca asta e ultimul weekend impreuna dinainte sa incep jobul.-La ce visezi, Leona? ma intreaba dulce si ma pupa pe obraz.
-La zilele in care noi doi vom putea fii liberi, fara probleme cotidiene, sa putem zbura acolo unde vrem..si cand vrem.
-Draga mea, pana pe la 60 de ani, o sa plecam ici si colo pe furis, in pauze mai mult, zise razand incercand sa ma faca sa ma amuz.
Refuz sa cred asta. Nu vreau sa cred asta. Eu vad viitorul altfel, nu plin de griji si cu un job stresant care sa nu imi lase timp pentru mine, pentru noi...vreau sa profit de viata, sa vad locuri, sa cunosc oameni, sa stiu istoria celor ce au trait acolo, nu doar sa ma uit la televizor si sa ma gandesc ce frumoasa poate fii viata pentru unii.
-Da, stiu, tu nu o sa stai sa astepti sa treaca viata pe langa tine, stii ca nici eu nu vreau sa fac asta, dar cursele fac parte din viata mea si nu pot sa le las si sa plec oricand vreau eu. Pentru mine, asta inseamna sa imi traiesc viata.
Prefer sa ma bucur de frumusetea din jur si sa ma prefac ca nu am auzit nimic din ceea ce a spus. Prefer sa cred ca din acea viata fac parte si eu, si ca nu cursele sunt pe primul loc. Urmeaza anul 3 de facultate plus job...Vreau sa cred ca viata nu e atat de grea precum pare si ca vom avea timp zilnic de o plimbare.
